Multe posturi, dar mai multe de spus.

Nu urâți când o femeie vă minte evident, probabil știind că vă veți da seama, dar o face doar așa, de amorul artei? Și îți e atât de evident încât îți vine să i-o spui în față: -Femeie, tu chiar mă crezi atât de bou? , dar nu poți, pentru ca tu ești un bou, clar, care poate o place sau îți e rușine de rușinea ei. Și nu e doar atât, e momentul acela de după, când vezi căcatul panoramic și-ți aduci aminte că și alții ți-au spus că e căcat, da' tu nu, betmen, betmen, ei atunci tooaaaate devin clare, toate se explică, nu îți mai pasă că ai putea fi paranoic în legătură cu asta, că poate nu era o minciună, ci doar un adevar gogonat...hap*bullshit*ciu...nu! tu vrei doar s-o urăști din rărunchi pe nenorocită pentru că e mai hoață și mai proastă decât credeai inițial (rog prietenele mele să nu se obosească să se identifice cu protagonista povestirii, cu siguranță nu vor reuși, oricum, toate aveți asta ascunsă pe undeva, pe-acolo). Stai atunci și te gândești: -Bă tată da' prost am fost, cum am pus eu botu' la harneala ei!... Însă e prea târziu, pentru că ea deja te-a f***t sideways, vorba americanilor. Urmează o perioadă în care încerci să compensezi timpul în care ai stat la coada ei cu băieții, eși gangsta', asculți muzică de băieți și încerci să uiți că și tu ai fost țepuit, da' îți dai seama că metoda suge, pentru că tu nu uiți și de fiecare dată când privești o femeie îți aduci aminte de ce ți-a făcut amica ta trecută... Eh, ai luat contact cu realitatea, bun venit!

Salutări din Scornicești!